Decizia 21 din 28 iulie 2017

DECIZIE nr. 21 din 28 iulie 2017
pentru modificarea si completarea Deciziei Consiliului national al Colegiului Medicilor din Romania nr. 16/2016 privind eliberarea certificatului de membru al Colegiului Medicilor din Romania
EMITENT:COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMANIA PUBLICAT IN:MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 28 august 2017 Data intrarii in vigoare:1 noiembrie 2017

In temeiul art. 390, 414, 416 si 472 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,
vazand prevederile:
- Ordonantei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, aprobata prin Legea nr. 103/2012, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Ordinului ministrului sanatatii publice si al ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregatirii prin rezidentiat in specialitatile prevazute de Nomenclatorul specialitatilor medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistenta medicala, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Ordinului ministrului sanatatii nr. 527/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind incadrarea si activitatea medicului cu competente limitate,
Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania decide:

ART. I
Decizia Consiliului national al Colegiului Medicilor din Romania nr. 16/2016 privind eliberarea certificatului de membru al Colegiului Medicilor din Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 542 din 19 iulie 2016, cu modificarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 1, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

ART. 1
(1) Certificatul de membru reprezinta documentul emis de Colegiul Medicilor din Romania, prin colegiile teritoriale, in baza caruia titularul poate exercita profesia de medic pe teritoriul Romaniei, conform nivelului de pregatire in profesie si prevederilor legale aplicabile. Certificatul de membru va fi compus din pagina principala si din avizul anual privind exercitarea profesiei de medic.

2. La articolul 4, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

ART. 4
(1) Pentru medicii care detin un titlu profesional potrivit art. 386 alin. (1) si (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se elibereaza certificatul de membru compus din anexele nr. 1 si nr. 1^1 la prezenta decizie.

3. La articolul 4 alineatul (2), litera g) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

g) certificatul de sanatate tip A5, care sa includa si viza medicului psihiatru;

4. La articolul 4 alineatul (2), litera j) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

j) copia dovezii de achitare a taxei de inscriere.

5. La articolul 4, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Documentele se depun in original, cu exceptia celor prevazute la alin. (2) lit. b), d), i) si j), care se vor depune in copii certificate "conform cu originalul" de catre medicul solicitant. Pentru documentele emise in alte state se va anexa o traducere legalizata, in original.

6. La articolul 4, dupa alineatul (3) se introduc doua noi alineate, alineatele (4) si (5), cu urmatorul cuprins:

(4) In cazul in care medicul care detine titlul prevazut de alin. (1) este si medic rezident intr-o alta specialitate, acesta va depune, pe langa documentele prevazute la alin. (2), copia certificata conform cu originalul a carnetului de rezident completat, stampilat si vizat la zi.
(5) In cazul in care medicul care detine titlul prevazut de alin. (1) a finalizat pregatirea in rezidentiat si intr-o alta specialitate, dar nu a promovat examenul de specialitate, va depune, pe langa documentele prevazute la alin. (2), copia certificata conform cu originalul a dovezii de finalizare a pregatirii in rezidentiat.

7. La articolul 5, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

ART. 5
(1) Pentru medicii rezidenti se elibereaza, la cerere, certificatul de membru compus din anexele nr. 2 si 2^1 la prezenta decizie.

8. La articolul 5 alineatul (2), litera d) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

d) copia carnetului de medic rezident, completat, stampilat si vizat la zi;

9. La articolul 5 alineatul (2), litera f) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

f) certificatul de sanatate tip A5, care sa includa si viza medicului psihiatru;

10. La articolul 5 alineatul (2), litera i) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

i) copia dovezii de achitare a taxei de inscriere.

11. La articolul 5, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Documentele se depun in original, cu exceptia celor prevazute la alin. (2) lit. b), d), h) si i), care se vor depune in copii certificate "conform cu originalul" de catre medicul solicitant. Pentru documentele emise in alte state se va anexa o traducere legalizata, in original.

12. La articolul 6, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

ART. 6
(1) Pentru absolventii facultatilor de medicina care au finalizat pregatirea in rezidentiat, dar nu au promovat examenul de specialitate, se elibereaza certificatul de membru compus din anexele nr. 2 si 2^1 la prezenta decizie.

13. La articolul 6 alineatul (2), litera f) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

f) certificatul de sanatate tip A5, care sa includa si viza medicului psihiatru;

14. La articolul 6 alineatul (2), litera i) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

i) copia dovezii de achitare a taxei de inscriere.

15. La articolul 6, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Documentele se depun in original, cu exceptia celor prevazute la alin. (2) lit. b), d), h) si i), care se vor depune in copii certificate "conform cu originalul" de catre medicul solicitant. Pentru documentele emise in alte state se va anexa o traducere legalizata, in original.

16. La articolul 7, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

ART. 7
(1) Pentru absolventii facultatilor de medicina din promotiile ulterioare anului 2005, care nu au fost confirmati in rezidentiat, se elibereaza certificatul de membru compus din anexele nr. 2 si nr. 2^1 la prezenta decizie.

17. La articolul 7 alineatul (2), litera e) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

e) certificatul de sanatate tip A5, care sa includa si viza medicului psihiatru;

18. La articolul 7 alineatul (2), litera h) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

h) copia dovezii de achitare a taxei de inscriere.

19. La articolul 7, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Documentele se depun in original, cu exceptia celor prevazute la alin. (2) lit. b), g) si h), care se vor depune in copii certificate "conform cu originalul" de catre medicul solicitant. Pentru documentele emise in alte state se va anexa o traducere legalizata, in original.

20. La articolul 8, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

ART. 8
(1) Pentru absolventii facultatilor de medicina din promotiile anterioare anului 2005 care nu au dobandit calificarea de medic specialist, dar au intrunit conditiile de exercitare a profesiei, in conformitate cu art. 64 lit. d) din Legea nr. 95/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si, respectiv, art. 24 din Ordonanta Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, aprobata prin Legea nr. 103/2012, cu modificarile si completarile ulterioare, se elibereaza certificatul de membru compus din anexele nr. 3 si nr. 3^1 la prezenta decizie.

21. La articolul 8 alineatul (2), litera g) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

g) certificatul de sanatate tip A5, care sa includa si viza medicului psihiatru;

22. La articolul 8 alineatul (2), litera j) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

j) copia dovezii de achitare a taxei de inscriere.

23. La articolul 8, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Documentele se depun in original, cu exceptia celor prevazute la alin. (2) lit. b), d), i) si j), care se vor depune in copii certificate "conform cu originalul" de catre medicul solicitant. Pentru documentele emise in alte state se va anexa o traducere legalizata, in original.

24. La articolul 8, dupa alineatul (3) se introduc doua noi alineate, alineatele (4) si (5), cu urmatorul cuprins:

(4) In cazul in care medicul care detine titlul prevazut de alin. (1) este si medic rezident, acesta va depune, pe langa documentele prevazute la alin. (2), copia certificata conform cu originalul a carnetului de rezident completat, stampilat si vizat la zi.
(5) In cazul in care medicul care detine titlul prevazut de alin. (1) a finalizat pregatirea in rezidentiat, dar nu a promovat examenul de specialitate, va depune, pe langa documentele prevazute la alin. (2), copia certificata "conform cu originalul" a dovezii de finalizare a pregatirii in rezidentiat.

25. Dupa articolul 8 se introduc doua noi articole, articolele 8^1 si 8^2, cu urmatorul cuprins:

ART. 8^1
In cazul in care medicul se prevaleaza de detinerea uneia dintre calitatile prevazute de art. 376 alin. (1) lit. c)-g) din Legea nr. 95/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, este necesar ca la momentul inscrierii, documentele solicitate de art. 4-8 ale prezentei decizii sa fie insotite de copii certificate "conform cu originalul" ale documentelor care fac dovada detinerii uneia dintre calitatile prevazute mai sus.

ART. 8^2
(1) In cazul in care medicul mai detine si alte titluri in domeniul medicinei umane (grad universitar; doctor in stiinte medicale; master; cercetator stiintific; formator), pentru a fi mentionate pe certificatul de membru, titularul va depune copii certificate "conform cu originalul" ale documentelor care fac dovada detinerii calitatilor prevazute mai sus.
(2) In cazul in care medicul detine atestate de studii complementare obtinute conform legii, pentru a fi mentionate pe certificatul de membru, titularul va depune copii certificate "conform cu originalul" ale documentelor care fac dovada detinerii acestor atestate.
(3) Documentele prevazute in cadrul alin. (1) si (2) pot fi transmise si prin mijloace electronice cu semnatura digitala, prin servicii postale sau de curierat.

26. La articolul 9, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

ART. 9
(1) Formularul de inscriere in Colegiul Medicilor din Romania este prevazut in anexa nr. 4, care face parte integranta din prezenta decizie.

27. La articolul 9 alineatul (2), litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

c) codul numeric personal sau data nasterii;

28. La articolul 9 alineatul (2), dupa litera c) se introduce o noua litera, litera c^1), cu urmatorul cuprins:

c^1) codul unic de identificare a medicului;

29. La articolul 13, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmatorul cuprins:

(2) In cazul medicului cu doua sau mai multe specialitati, intreruperea activitatii profesionale sau situatia de incompatibilitate cu privire la una dintre acestea nu impiedica avizarea, conform legii, pentru celelalte specialitati.

30. Articolul 15 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

ART. 15
(1) In caz de pierdere, furt sau deteriorare a unor componente ale certificatului de membru al Colegiului Medicilor din Romania se elibereaza un duplicat al acestora, document care va cuprinde mentiunea "Duplicat".
(2) In caz de pierdere sau furt, cererea de eliberare a duplicatului va fi insotita si de o declaratie pe propria raspundere in acest sens a titularului.
(3) In caz de deteriorare, cererea de eliberare a duplicatului va fi insotita si de documentul deteriorat, in vederea anularii lui.
(4) Taxa pentru eliberarea duplicatului se stabileste de consiliul colegiului teritorial emitent.

31. Articolul 16 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

ART. 16
(1) Avizarea reprezinta procedura prin intermediul careia este atestata indeplinirea conditiilor de exercitare a profesiei de medic prevazute de lege, conform nivelului de pregatire in profesie, si se va face pentru specialitatea sau specialitatile in care medicul este confirmat, pe grupe de specialitati conform Nomenclatorului de specialitati medicale emis de Ministerul Sanatatii.
(2) Procedura de avizare anuala a certificatului de membru se desfasoara la nivelul colegiului teritorial care a eliberat certificatul, dupa depunerea urmatoarelor documente:

  1. cererea formulata de titular, prevazuta in anexa nr. 5 la prezenta decizie;
  2. copia certificata "conform cu originalul" a politei sau politelor de asigurare de malpraxis pentru cazurile de raspundere civila profesionala pentru prejudicii cauzate prin actul medical, care sa acopere specialitatile pentru care solicita avizarea;
  3. in cazul medicilor pensionari, se vor depune si certificatul de sanatate si dovezile de acumulare a minimum 40 de credite EMC (Educatie Medicala Continua);
  4. in cazul medicilor rezidenti, se va depune si copia certificata "conform cu originalul" a carnetului de rezident completat, stampilat si vizat la zi;
  5. in cazul absolventilor facultatilor de medicina care au finalizat pregatirea in rezidentiat, dar nu au promovat examenul de specialitate, se va depune si copia certificata "conform cu originalul" a dovezii de finalizare a rezidentiatului.

(3) Documentele prevazute in cadrul alin. (2) pot fi transmise si prin mijloace electronice cu semnatura digitala, prin servicii postale sau de curierat. (4) Finalizarea procedurii de avizare se concretizeaza prin eliberarea avizului anual conform prezentei decizii, ca parte componenta a certificatului de membru.

32. Articolul 17 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

ART. 17
(1) Odata cu avizarea certificatului de membru al Colegiului Medicilor din Romania, colegiul teritorial va actualiza dosarul profesional al medicului cu privire la toate modificarile care au survenit de la avizarea anterioara. In acest sens, medicul va depune copii ale certificatelor obtinute la manifestarile educationale, creditate ca EMC, la care a participat, precum si copii ale documentelor justificative cu privire la modificarile survenite de la ultima avizare.
(2) Documentele prevazute in cadrul alin. (1) pot fi transmise si prin mijloace electronice cu semnatura digitala, prin servicii postale sau de curierat.

33. Dupa articolul 17 se introduce un nou articol, articolul 17^1, cu urmatorul cuprins:

ART. 17^1
Titularul certificatului de membru are dreptul sa practice profesia numai in specialitatile si calificarile profesionale in care este avizat si numai in intervalul de timp pentru care exista viza Colegiului teritorial al C.M.R., interval care va fi de maximum 1 an

34. Anexa nr. 1 se modifica si se inlocuieste cu anexa nr. 1 la prezenta decizie.

35. Dupa anexa nr. 1 se introduce o noua anexa, anexa nr. 1^1, avand cuprinsul prevazut in anexa nr. 2 la prezenta decizie.

36. Anexa nr. 2 se modifica si se inlocuieste cu anexa nr. 3 la prezenta decizie.

37. Dupa anexa nr. 2 se introduce o noua anexa, anexa nr. 2^1, avand cuprinsul prevazut in anexa nr. 4 la prezenta decizie.

38. Anexa nr. 3 se modifica si se inlocuieste cu anexa nr. 5 la prezenta decizie.

39. Dupa anexa nr. 3 se introduce o noua anexa, anexa nr. 3^1, avand cuprinsul prevazut in anexa nr. 6 la prezenta decizie.

40. Anexa nr. 4 se modifica si se inlocuieste cu anexa nr. 7 la prezenta decizie.

41. Anexa nr. 5 se modifica si se inlocuieste cu anexa nr. 8 la prezenta decizie.

ART. II

Anexele nr. 1-8 fac parte integranta din prezenta decizie.

ART. III

Certificatele eliberate in intervalul 1 aprilie 2017-31 octombrie 2017 raman valabile pe perioada avizata sau pana la operarea de modificari in cuprinsul lor.

ART. IV

Prezenta decizie se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si intra in vigoare incepand cu data de 1 noiembrie 2017.

Presedintele Colegiului Medicilor din Romania,
Gheorghe Borcean

Bucuresti, 28 iulie 2017.